Seara de miercuri

Seara de miercuri. Portocaliul violent imi izbeste lumea invaluind-o intr-o culoare stranie. Merg pe strada. O florareasa grasa, asezata pe un scaun, isi priveste plictisita musterii. Un barbat exotic isi striga discret marfa de calitate “Telefoane mobile”. Trei pustani, cu ghiozdane mari in spate, chicotesc in timp ce sorb din priviri coperta numarului din septembrie al revistei Playboy, afistata pe usa rosu aprins a unui chiosc cu personalitate: “Buna mai e asta frate! Ce-as f…”. Doua masini ciocnindu-se le distrage atentia. Incepe un spectacol adhoc…success garantat: soprane, tenori si basi, pe un fundal ritmat de claxoane, isi transmit mesajul; publicul comenteaza inflacarat prestatia artistilor. O tiganca imi da tarcoale si intr-un final indrazneste: “Hai maica sa iti ghicesc! Ca ai ochi frumosi!” Refuzul o determina sa schimbe strategia: “Da-mi si mie o mie de lei, ca sa imi iau o paine!”. Un miros proaspat de parfum ma determina sa intorc privirea dupa o dama bine care trece absent pe langa mine.
“Dumnezeu cand m`am nascut mi`a spus / K o sa`mi dea de sus / Mult noroc si bani cu furca sa`i intorc / Sa am putina rabdare / K`mi trimite o ursitoare / Sa`ma urseasca de bine /Sa stea norocul la mine” sunt vorbele evanghelizatoare ce se indreapta din telefonul unui cetatean catre urechea dreapta intre timp ce urechea stanga se bucura de o linie melodica mult mai apocaliptica: “Eu sunt bomba nucleara / Distrug tot ce ma`nconjoara / Am cea mai mare valoare / Cine ma supara moare”.
Doi indragostiti isi etaleaza sentimentele in plen: zdrobiri de buze, maini alunecoase si sunete afrodisiace. Proiectia lor in viitor, o pereche de batranei, ii priveste dezgustata si trece mai departe.
“Baiatu’ esti simpatic! Nu vrei sa ne cunoastem mai bine!” imi spune, in trecere, o voce blonda. In zare un macho autohton incearca sa impresioneze domnisoara cocheta, care urca in sarmantul Mini, cu un fluier prelung si o expresie spirituala: “Nu vrei sa ma plimbi si pe mine cu masina”, dar primeste doar o privire necrutatoare si un frumos spate perfect conturat.
Succesiuni de rosu, galben si verde coordoneaza invazia de miloane de cai ce alearga frenetic, condusi de cowboys moderni, pe strazile orasului de acum cufundat intr-un albastru inchis. Oameni obositi, vioi, tristi, veseli, albi, negri, mici, mari, slabi, grasi furnica in milioane de directii necunoscute. Iubesc acest furnicar cu care ma confund zi de zi, ii iubesc nuantele de gri si negru si galben si roz, ii iubesc agitatia si haosul, iubesc mirosul de friptura la gratar dintre blocuri si manelele care ma anesteziaza de fiecare data cand le aud; iubesc trasura incarcata cu fiare vechi si parcata langa CLK-ul decapotabil. Dar in aceasta seara doresc ca albastrul inchis al cerului sa imi fie aproape, negrul noptii ce va venii sa fie palpabil, rosul semafoarelor tangibil, sa pot tine in mana galbenul becurilor ce lumineaza griul asfaltului, si ca strainii sa imi devina prieteni. Ma opresc, il privesc si ii spun: “Adio! Mon cher! Ma duc la Cafenescu”